În direct la ProSport Live, Bogdan Lobonț, fostul mare portar al naționalei României, s-a arătat impresionat de calitățile lui Horațiu Moldovan, goalkeeper-ul de la Rapid care a fost atât înger, cât și demon pentru giuleșteni în acest sezon.
Jucătorul de 25 de ani a făcut câteva gafe în acest sezon de Superliga, dar în același timp a avut și foarte multe meciuri în care și-a salvat pur și simplu echipa, cu intervenții, de multe ori, aproape miraculoase.
Bogdan Lobonț a apreciat că gafele respective au fost mult prea puține în comparație cu momentele bune avute de Horațiu Moldovan, pe care îl apreciază foarte mult și despre care a spus că are potențialul de a se prezenta chiar la un nivel mult mai ridicat față de cel arătat în prezent.
„A avut în ultimele două sezoane patru erori, nu le spun gafe, una sezonul trecut, la Ploiești (n.r. în acest sezon), la Farul acum, la Sepsi, și a mai avut parcă una, erori evidente. E un portar bun, are calități extraordinare, joacă la 20% din calitățile pe care le are. Mult mai bun (n.r. ar putea deveni), la calitățile pe care le are. Eu îl știu pe el de când juca la Ripensia, în sezonul 2018-2019, când eu eram la U Cluj, și-a mai reglat din defectele pe care le avea în perioada aia, în continuare le face, nu așa evidente, dar le face.
(n.r. cum era pentru el atunci când greșea la un gol) Era dificil, mai ales după meci, era dificil, după aceea mă adunăm, îl aveam pe nea Marin Ioniță, noi nu aveam analiză video, o făceam pe teren la două-trei zile, la antrenament. După aceea construiam exerciții ca să remediem problemele”, a spus Bogdan Lobonț, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER